Recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a statului evreu ridică România din rândurile celei de 3-a Europa şi o plasează într-o sferă de influenţă şi de mediere atât între interesele americane şi Uniune, cât şi între Europa de Vest şi cea de Est.
România are şansa unică de a media cel mai spinos subiect de dialog, la ora actuală, dintre Uniunea Europeană si Statele Unite ale Americii printr-o înţelegere adecvată a provocărilor de securitate din Orientul Mijlociu, începând cu valul de proteste violente conduse de gruparea teroristă Hamas la graniţa cu Israel, şi dinamica generată de expansiunea agresivă a Rusiei în Siria, alianţa sa cu regimul de la Teheran, şi posibila retragere a trupelor americane din Siria.
Potrivit politicii externe a Uniunii, Ierusalimul, cel mai dificil subiect de negociat dintre cele 4, în urma unui acord final între cele două state, va deveni capitală atât a unui stat evreu, cât şi a unui stat palestinian.
Principiul de aur al procesului de pace de la Oslo, respectat şi mai târziu în celelalte runde de negocieri, „nimic nu este finalizat până când totul este finalizat“, respectiv cele 4 chestiuni (statutul Ierusalimului, graniţe - delimitarea unui teritoriu palestinian, refugiaţi şi securitatea statului Israel) au fost mereu luate la pachet. Această tehnică a fost utilizată cu precădere pentru a se încuraja negocierile directe, pentru a se evita unilateralismul şi internaţionalizarea conflictului prin acţiuni izolate ale celor două părţi beligerante.
Un sfert de secol mai târziu de la Oslo, cu precădere în ultimii ani, se manifestă una dintre consecinţele imediate ale eşecului comunităţii internaţionale de a facilita negocieri directe, unilateralismul palestinian, sub forma recunoaşterii statalităţii sale în forumurile internaţionale.
Citeşte mai mult: adev.ro/p7mwbc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.