După 7 ani de existenţă, cu peste 31 000 de postări, cu peste 50 de milioane de vizualizări (50 025 543 la 29.09.2020), cu peste 55 000 de abonaţi la newsletter-ul zilnic, cu un record de 197.071 accesări într-o singură zi, devenind astfel portalul de ştiri creştine din România cu cea mai rapidă creştere şi cu cele mai multe vizualizări, părăsim platforma Blogger şi:

̶S̶u̶n̶t̶e̶m̶ ̶î̶n̶ ̶c̶o̶n̶s̶t̶r̶u̶c̶ţ̶i̶a̶ ̶u̶n̶u̶i̶ ̶s̶i̶t̶e̶ ̶p̶r̶o̶f̶e̶s̶i̶o̶n̶a̶l̶,̶ ̶a̶d̶a̶p̶t̶a̶t̶ ̶c̶e̶r̶i̶n̶ţ̶e̶l̶o̶r̶ ̶t̶e̶h̶n̶o̶l̶o̶g̶i̶e̶i̶ ̶m̶o̶d̶e̶r̶n̶e̶

̶A̶n̶g̶a̶j̶ă̶m̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶d̶̶̶a̶̶̶c̶̶̶t̶̶̶o̶̶̶r̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶c̶o̶r̶e̶s̶p̶o̶n̶d̶e̶n̶ţ̶i̶ ̶̶̶r̶̶̶e̶̶̶g̶̶̶i̶̶̶o̶̶̶n̶̶̶a̶̶̶l̶̶̶i̶̶̶ ̶̶̶ ̶ş̶i̶ ̶d̶i̶n̶ ̶d̶i̶a̶s̶p̶o̶r̶a̶ ̶r̶o̶m̶â̶n̶ă̶

Încheiem parteneriate cu noi publicaţii şi site-uri de media

marți, 24 aprilie 2018

✡ Dosarul Ierusalim. Dezinformările lui Iohannis 🔴 Lui Klaus Iohannis i s-a întins o capcană, fiind luat pe nepregătite, nefiind consultat, fiind pus într-o poziție de offside. Și împins să aibă o reacție greșită...

Tema mutării ambasadelor în capitala Israelului, la Ierusalim, a creat multiple scandaluri. Există o puternică dispută în Statele Unite. Unii sunt pro, alții sunt contra și știm că, din acest motiv, deși decizia a fost luată în urmă cu 10 ani, abia recent a fost oficializat un act juridic în acest sens. Disputa continuă între conducerile politice din Statele Unite, Uniunea Europeană și Federația Rusă. Și iată, pe acest fond, la București s-a declanșat un conflict extrem de puternic între Palate. Vom vedea în cele ce urmează cât de masive și multiple sunt dezinformările pe această temă.
Este limpede că Liviu Dragnea este în spatele deciziei cruciale luate de Guvern, pentru moment sub forma unui memorandum. Și tocmai de aceea el este cel care a lansat bomba într-o emisiune de maximă audiență. La fel de evident mi se pare și faptul că lui Klaus Iohannis i s-a întins o capcană, fiind luat pe nepregătite, nefiind consultat, fiind pus într-o poziție de offside. Și împins să aibă o reacție greșită.
În felul acesta, pe tema mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, s-a declanșat un conflict intern de mare amptitudine și s-a ajuns în situația în care niciuna dintre cele două părți nu mai poate da înapoi. Cine va învinge? Cine va avea de câștigat și cine va avea de pierdut pe plan intern și pe plan extern? Semnalul dat de România este extrem de puternic, gestul Guvernului este perceput ca unul istoric iar conflictul declanșat între Președinție și Guvern nu face decât să dea o și mai mare amploare deciziei majorității parlamentare, luată prin intermediul Executivului. De aceea, nu-i deloc de mirare că 1). Gestul este prezentat și comentat în fel și chip de cele mai importante case media din lume și 2). Cu acest prilej, s-a pus în mișcare o infernală mașinărie de dezinformare.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat că memorandumul Guvernului, în măsura în care se va concretiza, va încălca o rezoluție ONU, care interzice statelor să-și mute ambasadele în capitala statului Israel. Informația este falsă. Klaus Iohannis a fost la rândul său dezinformat de aparatul tehnic aflat la dispoziția lui, cel mai numeros aparat tehnic existent vreodată la Cotroceni. Sau, și mai grav, domnia sa dezinformează, deși a fost corect informat de către consilieri. Nu a fost votată la Organizația Națiunilor Unite niciodată vreo rezoluție în acest sens. Și, ca urmare, președintele României nu poate susține cu probe ceea ce a afirmat. Este prima mișcare a unei propagande negre.
A doua dezinformare, care vine tot de la Klaus Iohannis, susținută intens de propagandiștii săi de serviciu, este că Guvernul a încălcat Constituția. Și că numai președintele României are o asemenea prerogativă. Guvernul nu poate schimba locația unei ambasade. Fiindcă a fost invocată Legea Fundamentală a României, am accesat-o la rândul meu și am identificat articolul la care se referă președintele României. Este Articolul 91, Alineatul 2 din Constituție. Citez: „Președintele aprobă înființarea, deființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice". Nici mai mult, nici mai puțin. Sau nici mai puțin, nici mai mult. Prin mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv în capitala Israelului, la Ierusalim, nu se înființează o nouă misiune diplomatică. Nici nu se desființează misiunea diplomatică existentă. Și nici nu i se schimbă rangul. Deci președintele a mințit. A fost dezinformat sau pur și simplu a dezinformat. Iar această minciună este mai gravă, pentru că se referă chiar la Legea Fundamentală a României, pe care a jurat să o respecte cu sfințenie.
A treia dezinformare, de astă dată mai sofisticată, este generată de poziția oficială a Uniunii Europene. În mod oficial, cu mai multă vreme în urmă, Uniune Europeană a recomandat, pentru că nu poate porunci, ca statele membre să se abțină să-și plaseze ambasadele în capitala Israelului, stabilită încă din 1950 la Ierusalim. Aici sunt de făcut următoarele comentarii.

1). Dacă este vorba doar de o recomandare, statele membrele pot ține sau nu pot ține cont de ea.
2). În plan internațional, nu există situații bătute în cuie. Ceea ce azi e valabil, mâine se poate să nu mai fie valabil. Deci chiar Uniunea Europeană, după decizia istorică a președintelui republican Trump, care nu a făcut altceva decât să pună în operă o decizie tot istorică, luată în același sens în urmă cu 10 ani de președintele democrat Obama, își poate schimba poziția. În definitiv, Uniune Europeană este fratele mai mic al Statelor Unite. Partenerul strategic al Statelor Unite. Și apărată la nevoie de către Statele Unite.
3). Decizia luată cu mai multă vreme în urmă și într-un alt context de Uniunea Europeană a fost impusă de Germania, în conivență netransparentă cu Rusia și cu susținerea Franței. Germania are un parteneriat special cu Federația Rusă, căreia deseori îi face concesii pe seama altora. Germania, în același timp, are pe teritoriul ei o semnificativă minoritate arabă, pe care nu dorește să o irite prin decizii care teoretic ar putea afecta statutul orașului sfânt al celor trei mari religii. Franța, din această perspectivă, e în aceeași situație. Ambele state, cele mai puternice din Europa, sunt silite de situația lor internă să joace duplicitar. Germania însă ar avea toate motivele, pe care le regăsim în propria ei istorie recentă, să să se abțină sub orice formă să se pronunțe și să lezeze interesele statului Israel.
4). S-a spus că România este neascultătoare. Indisciplinată. Și că dă peste cap politica externă a Uniunii Europene. Este tot un fals grosolan. România este suverană în politica ei externă și, în orice caz, în speța numită Ierusalim nu încalcă nicio regulă bătută în cuie UE. Nu suntem obligați de niciun angajament să stăm la remorca Germaniei și Franței. Putem iniția noi înșine demersuri cruciale, istorice, de politică externă, atâta timp cât nu lezăm organizația din care facem parte. Dacă tot mutăm ambasada la Ierusalim, să fim primii din Uniune Europeană care fac acest lucru. Din informațiile pe care le am, Cehia și Ungaria vor face în curând și ele același anunț.
5). S-a spus și se susține pe toate canalele antiguvernamentale că mutarea ambasadei României la Ierusalim este greșită, fiindcă schimbarea de locație va însemna costuri uriașe. Îmi dau seama cu groază cât de preocupat este președintele Iohannis și cei care îl susțin de existența unor asemenea costuri, luând în considerare doar un singur element. Și anume că, începând din 1950 și până în prezent, treptat, toate instituțiile fundamentale ale statului israelian s-au relocat în Orașul Sfânt, la Ierusalim. Dacă ambasada României este la Tel Aviv, e ușor să ne imaginăm cât ne costă nu schimbarea de locație, ci deplasarea permanentă a diplomaților noștri tur-retur la Ierusalim, pentru a rezolva diverse probleme cotidiene, cu oficialii statului Israel. În plus avem între 400 și 500 de mii de români care trăiesc în Israel, față de care avem obligații, și cei mai mulți dintre aceștia s-au stablit la Ierusalim. Mutarea ambasadei nu este o risipă financiară ci o economie. Ca să nu mai vorbesc de faptul că Guvernul israelian s-a angajat să susțină financiar un asemenea demers.
6). Cât de preocupată este Președinția României, care, conform aceluiași Articol din care am citat, 91, Alineatul 1 din Constituție, are obligația și abilitatea de a numi ambasadori de parteneriatul nostru strategic cu Israelul, se poate observa, luând în calcul și un singur element. De 11 luni, stimați cititori, România nu are ambasador în Israel. Mai pe românește, președintelui Klaus Iohannis i se rupe de Isarel și de parteneriatul strategic pe care îl avem cu guvernul de la Ierusalim.
Depășind acest capitol, mă voi referi la a patra dezinformare conținută în mesajul lui Klaus Iohannis și argumentată de susținătorii acestuia, printre care la loc de cinste se numără Ludovic Orban și Traian Băsescu. Și anume că, prin decizia Guvernului de a adopta un memorandum, ar fi literalmente aruncată în aer întreaga politică externă a României din Orientul Mijlociu. Decenii de politică constistentă și de succese istorice sunt făcute praf de Guvernul Dăncilă. Și această afirmație-raționament conține falsuri grosolane. Întreaga arhitectură a politici României în Orientul Apropiat a debutat printr-un gest istoric făcut de București, care a fost primul stat din lagărul comunist care a recunoscut statul Israel. În același timp, Bucureștiul a militat pentru construcția statului palestinian și a mediat efectiv, în cel puțin două situații cheie, acordurile dintre israelieni și palestinieni. S-a întâmplat sub guvernele Dej și Ceaușescu. Și, repet, totul a debutat prin recunoașterea de către București a statului Israel, prin sfidarea Pactului de la Varșovia și a politicii oficiale a Moscovei. Ce facem acum altceva decât să asigurăm continuitatea propriei politici externe? Ce Dumnezeu aruncăm în aer? Sigur că palestinienilor, în primul rând și altor state care se opun Israelului, în al doilea rând, incusiv Federației Ruse, nu le convine faptul că balanța puterii în zonă s-ar putea schimba prin mutarea treptată a tuturor ambasadelor lumii libere la Ierusalim. Dar nu vor avea încotro, pentru că așa e logic. Când ai o ambasadă într-un stat și statul respectiv îți solicită să-ți pui ambasada nu aiurea, ci în capitala respectivului stat, un gest firesc de curtoazie te obligă să procedezi în consecință.
A cincea dezinformare este că vom avea riscuri de securitate. Ni se prezintă un tablou sumbru al consecințelor pe care România le-ar putea suporta prin atentate de tip terorist, care ar putea fi organizate aici ca represalii pentru gestul nostru simbolic. Păi, oameni buni, nu ne batem cu pumnii în piept că, alături de aliații noștri strategici, Statele Unite, Isarelul, Marea Britanie, Uniunea Europeană, ne aflăm în prima linie a luptei împotriva terorismului? Dacă ne aflăm în prima linie, cum Dumnezeu ne tremură chiloții de teama unor consecințe? Nu ne batem cu pumnii în piept că avem cel mai performant serviciu secret din lume, evident după Statele Unite, care ne păzește zi și noapte de teroriști și care ar fi reușit să evite nenumărate atentate cu butelie, cu lăzi de gunoi și în papuci? Nu ar fi oare timpul ca SRI, atât de bine finanțat și atât de bine dotat cu echipamente și personal, să ne arate ce poate? Ne este oare frică să ne supunem acestui examen?
Voi continua mâine acest demers editorial. După ce am încercat să demontez cu toate argumentele pe care le am la dispoziție acuzațiile propagandei negre legate de așa-zise încălcări ale Constituției României și ale dreptului internațional și așa zisele riscuri pentru România, îmi voi permite să prezint și avantajele concrete ale mutării Ambasadei României la Ierusalim. Voi relata, în premieră, evenimente excepționale care urmează să se producă și care susțin demersurile Guvernului României. Și asta fiindcă, începând de luni, oameni buni, se încheie scurta perioadă de tăcere a reprezentanților celui mai important lobby de putere din lume, odată cu consumarea zilei independenței Isaelului, calculată după calendarul hibru.
Sorin Rosca Stanescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.