marți, 13 februarie 2018

Tony Berbece 🔴 Ce cred eu despre tatuaje...

Mulți tineri mă întreabă în ultima vreme dacă ei ca și creștini au voie să-și facă tatuaje. Unii vor așa de mult un tatuaj încât ar fi dispuși să-și scrie pe piele: “Isus te iubește!” sau “Ioan 3:16”.

Eu aș vrea să vă întreb ceva dragilor: “Dacă ar trăi astăzi Petru sau Pavel, cei care au fost martirizați pentru Cristos, ai avea curajul să te uiți în ochii lor și să-i întrebi dacă ai putea să-ți faci un tatuaj?”
Prezența lor emana o pasiune pentru Cristos care nu se încurca cu nimicurile vieții. Ei ți-ar fi spus că singurele semne cu care unui creștin îi stă bine sunt semnele suferinței pentru Numele lui Cristos.
Pavel ți-ar fi arătat “tatuajele” lui, sute de cicatrici făcute de nuielele celor care l-au bătut pentru credință, ți-ar fi arătat semnul colților de viperă de pe mână, ți-ar fi arătat “tatuajele” de la încheieturi făcute de cătușe. El era plin de semnele suferinței pentru Cristos.
Cred că dorința unora de a-și face tatuaje vine din prea multă plictiseală și prea multă relaxare pe calea credinței. Eu dacă mi-aș face o listă cu 300 de lucruri de făcut în viața asta, un tatuaj nu ar fi nici măcar pe ultimul loc.
Mergi o zi în misiune cu Cristos printre oamenii străzi, printre cei nemântuiți, ascultă frământările unui păcătos, ascultă tainele adânci ale unuia care suferă din pricina păcatului sau a luptei pentru credință și-ți va pieri pofta de tatuaje.
Dorește-ți mai degrabă să porți semnele suferinței pentru Numele lui Cristos!
P.S. Dacă ți-ai făcut un tatuaj înainte de a deveni un creștin matur pe cale, nu te va condamna nimeni. Mergi în pace!
Tony Berbece

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.